Image
Loading

PCA3

PCA3 este un test non-invaziv pentru detectarea cancerului de prostată, foarte specific, mai precis decât celelalte teste disponibile pentru cancerul de prostată și care se efectuează dintr-o simplă probă de urină. Testul PCA3 este un test genetic care măsoară expresia ARNm PCA3 (gena 3 a cancerului de prostată) în probele de urină. PCA3 este specifică prostatei și este prezentă în număr semnificativ mai mare în celulele cancerului de prostată. Testul măsoară în mod cantitativ ARNm PCA3 precum și ARNm PSA (antigenul specific prostatic) și stabileşte care este raportul acestora. S-a demonstrat că valoarea înaltă a acestui raport este un indicator al cancerului de prostată. Testul PCA3 este non-invaziv și contribuie la reducerea numărului de biopsii inutile, eliminând durerea și disconfortul asociate cu acestea.

Specificații ale testului

Testul PCA3 măsoară nivelul ARNm pentru PCA3 și PSA într-o probă de urină recoltată după examinare rectală. Prin determinarea ARNm PSA se asigură că au fost recoltate celule de prostată în probă, aceasta constituind şi un mijloc normalizare a cantităţii de ARNm PCA3. Rezultatul este generat sub forma unui raport între ARNm PCA3 și ARNm PSA, care indică riscul crescut sau scăzut de a avea cancer de prostată.

Raportul PCA3/PSA ne permite să stabilim riscul unui rezultat pozitiv la biopsie. Riscul este exprimat ca fiind crescut sau scăzut. Valorile ARNm PSA situate sub un anumit prag de detecție vor genera un test neconcludent, indicând că nu s-au detectat suficiente celule din prostată.

  • Testul detectează supraexpresia genei PCA3 care este specifică pentru cancerul de prostată.
  • Testul PCA3 de la Genekor calculează nivelul ARNm pentru gena PCA3 dintr-o probă de urină utilizând o tehnică moleculară Real Time PCR
  • Rezultatele testului nu sunt influenţate de dimensiunea prostatei sau de posibilele infecții prezente la acest nivel.
  • Cu cât scorul PCA3 este mai mare, cu atât probabilitatea unei biopsii pozitive este mai mare.

Image

Întrebări frecvente

În câte zile sunt disponibile rezultatele?

Rezultatele sunt disponibile în 10 zile lucrătoare.

Ce fel de probă este necesară pentru test?

Va fi necesară o probă de urină pentru testul PCA3 de detecţie a cancerului de prostată

Este costul testului acoperit de asigurarea medicală de stat/privată?

Pentru acoperirea costurilor și informații, vă rugăm să contactați secretariatul Genekor.

Cum efectuez plata pentru test?

Plata se poate face prin transfer bancar sau prin card de debit sau credit

Cum trimit proba și cum primesc rezultatele?

În ce privește trimiterea probei, vă rugăm să contactați secretariatul la numărul de telefon 210-6032138. Rezultatele sunt trimise medicului dumneavoastră și dumneavoastră prin email.

Cum se comandă testul

Echipa noastră de relații cu clienții vă va răspunde la întrebări legate de serviciile puse la dispoziție de Genekor. Dacă doriți să comandați vreun test pe care îl efectuează Genekor, vă rugăm să ne contactați direct.

 

*Pentru a finaliza testul, vi se cere să completați și să trimiteți Formularul de consimțământ pe care îl veți găsi pe linkul de mai jos.

 

Dacă doriți să ne trimiteți proba biologică, vă rugăm să ne contactați pentru a stabili toate procedurile.
CONTACT

*Pentru informații suplimentare asupra conținutului științific, vă rugăm să contactați: scientific.support@genekor.com